CATEDRALA INALTAREA DOMNULUI, CTITORITA DE TREI EPISCOPI


Pentru că în Slobozia anilor 90, serviciile religioase pentru creştin-ortodocşi se săvârşeau doar în Mânăstirea Sfinţii Voievozi, devenită din anul 1864 biserică parohială, se impunea ridicarea unei biserici noi. Astfel, piatra de temelie a Catedralei Episcopale Înălţarea Domnului a fost pusă la 15 iulie 1992, slujba de sfinţire fiind făcută chiar de către Patriarhul Teoctist, care era, la acea vreme, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub a cărui jurisdicţie se afla atunci Slobozia Deşi nu se punea, la momentul respectiv, problema construirii unei catedrale, ci doar a unei biserici, dimensiunile stabilite au fost monumentale. Demersul a fost facilitate însă de înfiinţarea, un an mai târziu, a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu sediul la Slobozia, iar prin noua sa destinaţie, lăcaşul de cult avea să devină un simbol al urbei.


Lucrările s-au realizat până la nivelul turlelor prin grija primului episcop, Preasfinţitul Părinte Nifon, între anii 1994-1999 şi au fost finalizate în anul 2003, cu sprijinul celui de-al doilea episcop, Preasfinţitul Părinte Damaschin. Acesta a îmbunătăţit proiectul iniţial, prin adăugarea la subsolul catedralei a unui paraclis cu hramul Sfântul Alexandru Romanul, sfinţit la 6 decembrie 2004. Având în vedere
dimensiunile monumentale ale lăcaşului (înălţimea de 37 m, lungimea de 45 m, lăţimea de 24 m şi 33 m la abside şi o suprafaţă totală 850 mp), pictura realizată pe aproximativ 7000 mp a fost finalizată în anul 2013, când episcop al Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor era Preasfinţitul Părinte Vincenţiu. Proiectul catedralei, în formă de cruce greacă, a fost elaborat de arhitectul Voicu Florea, iar picturaa fost realizată în stil neobizantin românesc de către Mihail Fordea.
Sfinţirea catedralei s-a săvârsit de către Patriarhul Teoctist, la 25 martie 2004, de sărbătorea Bunei Vestiri.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com