Este oficial: A intrat în vigoare Legea împotriva lenei


Liderul filialei ALDE Dâmboviţa, Ionel Petre, a anunţat, luni, intrarea în vigoare a “legii împotriva lenei” iniţiată de parlamentari ai formaţiunii şi care prevede că refuzul unui loc de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social.

“De astăzi, a intrat în vigoare Legea împotriva lenei. La propunerea Alianţei Liberal Democrate, Legea nr. 192/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a fost adoptată şi a intrat în vigoare la 22 octombrie 2018. Conform datelor statistice oferite de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în România sunt circa 25.000 de persoane care beneficiază de ajutor social de peste 10 ani, fapt care arată că intenţia majorităţii asistaţilor social de a-şi găsi un loc de muncă stabil este aproape de zero”, a transmis preşedintele ALDE Dâmboviţa, Ionel Petre, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Acesta a adăugat că nu mai trebuie să dăm bani persoanelor care refuză nejustificiat să muncească.

“Consider că statul nu trebuie să mai încurajeze comoditatea celor care trăiesc din ajutoarele sociale, ci este imperios să se implice în angajarea acestora. Nu mai putem permite să dăm bani unor oameni care nu vor să muncească, unor oameni care refuză nejustificat o ofertă de muncă sau care refuză să participe la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională. Şi avem suficiente exemple în care primăriile au tăiat din bugetul pentru investiţii pentru a da mai mulţi bani celor care trăiesc din ajutorul statului”, a completat Ionel Petre.

Potrivit liderului ALDE Dâmboviţa, asistenţa socială nu înseamnă „să iei bani din buzunarul celor care trag pe brânci pentru a-şi asigura traiul zilnic şi a da celor comozi”.

„ALDE a iniţiat această lege întrucât asistenţa socială nu înseamnă să iei bani din buzunarul celor care trag pe brânci pentru a-şi asigura traiul zilnic şi a da celor ”comozi”, ci înseamnă să-i ajuţi cu adevărat pe cei marginalizaţi care nu au nici o şansă în societate. O altă problemă era reprezentată de cei care lucrează la negru şi care beneficiau, totuşi, de o formă de ajutor social prin legea venitului minim garantat. De aceea, consider pertinentă completarea legii în sensul în care, dacă se constată că familia sau persoana singură a realizat venituri din alte surse şi acestea nu au fost declarate de titular, se dispune încetarea dreptului la ajutor social. Salut acestă primă victorie a ALDE în demontarea unei mentalităţi de asistat din partea statului şi îmi doresc ca salariul minim pe economie să fie mai tentant decât ajutorul social şi la nivelul judeţului Dâmboviţa”, potrivit sursei citate/

Camera Deputaţilor a modificat, pe 20 mai, în calitate de for decizional, legea privind venitul minim garantat.

„Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social”, potrivit proiectului.

De asemenea, noua lege prevede că „refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă în familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activităţile sezoniere, conduce la încetarea dreptului”.

„Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii”, mai spune legea.

Acţiunile sau lucrările de interes local pot fi, dar fără a se limita la acestea, lucrări de salubrizare şi/sau de întreţinere spaţii verzi, de salubrizare/întreţinere obiective publice, inclusiv activităţi de sprijinire a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, pe baza recomandărilor acestora, precum şi alte activităţi specifice stabilite prin hotărâre a consiliului local.

Modificările iniţiate de 5 parlamentari ALDE au devenit lege pe 19 iulie 2018, actul normativ precizând că legea intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *