Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache: Şi domnul Toader va fi evaluat


“Exact ca la domnul Lazăr, fără îndoială şi domnul Toader va fi evaluat. Cine îl evaluează pe domnul Toader? Doamna prim-ministru. Eu aştept opinia doamnei prim-ministru. M-am întâlnit astăzi cu dumneaei şi erau alte chestiuni în Biroul permanent. Aştept opinia dumneaei, probabil că luni sau marţi, cred că săptămâna viitoare. A făcut şi foarte multe lucruri bune domnul Toader, a făcut şi lucruri mai puţin bune, cum ar fi spre exemplu legislaţia care cred eu că trebuia asumată întâi de minister şi apoi – nu de parlament. Dacă ne uităm la cea mai importantă legislaţie din ultima perioadă, cea care vizează legile justiţiei, cele trei, sau codurile, cred că aici Ministerul Justiţiei trebuia să fie mai pro-activ”.

“Dacă am ceva să-i reproşez ceva domnului Toader ca ministru este partea care vizează legislaţia. Cred eu că trebuia să pună specialiştii din ministerul Justiţiei mai mult la treabă şi această legislaţie, măcar legislaţia care viza armonizarea cu deciziile Curţii, trebuia implementată de anul trecut. Trebuia o implicare mai mare şi la cele trei legi ale justiţiei, separarea carierelor, faptul că a dat puteri CSM-ului, faptul că Inspecţia Judiciară are forţă, faptul că s-a constituit această secţie specială sunt lucruri pozitive, dar care au rezultat în urma dezbaterilor şi în urma muncii din parlament”, a declarat Florin Iordache.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *