MIHAI VITEAZUL, PRIMUL INTREGITOR DE TARA


Fiul domnitorului Pătrașcu cel Bun și al Tudorei, negustoreasă în Orașul de Floci, cel ce avea să devină marele prinț valah – cum l-a numit apusul – a văzut lumina zilei aici, pe pământuri ialomițene, în anul 1558. Viteaz – cum îi spune și numele – și vizionar, fost primul român care a îndrăznit să unească cele trei țări pe cuprinsul cărora trăiau oameni ce vorbeau aceeași limbă, aveau obiceiuri comune și erau fii și fiice de daci și romani.
Cronicarul Ștefan Szamosközy, contemporan cu prințul valah, consemna: ”Mihai Vodă își trăgea originea din neamul lui Pătrașcu Vodă. (…) Dar e știut că a crescut foarte sărac, fost-a și negustor și făcea negoț dincolo de Dunăre, în Moldova și în toată Țara Românească. Mamă-sa era vânzătoare de rachiu. (…) Era din Cetatea de Floci de lângă Dunăre.”


În cei câțiva ani de domnie (a fost domnul Țării Românești între anii 1593 – 1600), a reușit să zguduie întreaga Europă și să bage spaima atât în eternul, pe atunci, Imperiu Otoman, cât și în Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, condus de Dinastia Habsburg. Iscusința sa în materie de strategie militară, dar și diplomația pe care a știut să o folosească pentru a-și face aliați puternici, i-a adus voievodului
Mihai glorie în războiul cu păgânii. Faima valahului era atât de mare, încât ”creștinii din Balcani au văzut în el pe eliberatorul și răscumpărătorul mult așteptat”, așa cum scria Nicolae Iorga în Istoria Românilor. Marele istoric adăuga: ”Cu clerul grec în frunte, dar nu și cu cel catolic, care n-a vrut să cunoască pe schismatic, ei au îndreptat către dânsul, înconjurat și de un grup de patriarhi, mitropoliți și episcopi, de la Adriatică până la Ierusalim, cererile lor cele mai râvnitoare și așteptările lor cele mai sfinte. Din munții Albaniei până în acei ai Emului, prin sate și târguri, ei îl aclamau în taină ca pe acela care ar putea să-i cuprindă din nou sub aceeași coroană, de bizantină strălucire arhaică”. Și tot Nicolae Iorga scria: ”Niciun român n-a mai putut gândi Unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății”. La 30 de ani, Mihai Viteazul era stolnic la curtea lui Mihnea Turcitul, ca să devină, cinci ani mai târziu, ban al Olteniei, în timpul domniei lui Alexandru cel Rău.

După doar două luni de când primește această dregătorie, Mihai este înscăunat, în septembrie 1593, cu ajutorul Patriarhului Constantinopolului, domn al Țării Românești. Vizionar și strateg înnăscut, încheie rapid tratate de alianță cu Sigismund Bathory, principe al Transilvaniei și cu Aron Vodă, domn al Moldovei, actele diplomatice fiind apoi întărite de ”Liga Sfântă”, la care Țara Românească aderă.
Lupta antiotomană își are începutul în iarna anului 1595, când Mihai Viteazul pornește campania militară. Repurtează victorii asupra turcilor și tătarilor la Hârșova, Silistra, Putineiu și Giurgiu. Nicolae Iorga scria că Mihai Viteazul a ajuns cu călăreții săi până la Adrianopole (astăzi orașul Erdine din Turcia) în est și Plevna în vest, zguduind domniația otomană în asemenea măsură încât balcanicii aflați sub stăpânirea semilunei îl numesc ”Steaua lor răsăriteană”. Otomanii ripostează în același an, Pașa din Vidin atacă și arde Craiova, cel mai important oraș după Târgoviște și București. Pentru a-și asigura spatele contra năvălirii turcești, voievodul Mihai semnează la 20 mai 1595 un tratat de alianță cu
Transilvania. În schimbul vasalității față de Bathory, principele Transilvaniei, tratat greu de suportat de către mândrul domnitor, Mihai Viteazul primește ajutor militar contra turcilor care trecuseră Dunărea. La 4 august, oastea Porții, condusă de marele vizir Sinan Pașa, trece fluviul cu scopul de a-l înlătura pe domnitorul rebel. Bătălia cea mai cruntă are loc pe câmpia mlăștinoasă de la Călugăreni, în dimineața zilei de 23 august 1595. Mihai Viteazul, în fruntea unei armate de 16000 de ostași, la care se adăugau cei 7000 de transilvăneni conduși de Albert Kiraly, obține o mare victorie. Se retrage pentru a-și reface forțele, în așteptarea ajutorului militar promis de principele Sigismund. Turcii intră în București,  ocupând și jefuind orașul. Cu sprijin transilvan și moldovenesc, Mihai Viteazul reușește abia în toamnă să pornească o campanie de recucerire a țării. Eliberează Cetatea de Scaun a Târgoviștei la 5 octombrie, Bucureștii pe 12 octombrie și Cetatea Giurgiului după numai trei zile.
În decembrie 1597, Mihai Viteazul face pace cu Înalta Poartă, care recunoaște domnia voievodului. Un an mai târziu, Mihai încheie un tratat cu împăratul Rudolf al II-lea, care se obligă să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei și îi recunoaște caracterul ereditar al domniei, în schimbul recunoașterii, de către voievodul valah, a suzeranității împăratului. La 28 octombrie 1599, Mihai Viteazul trece hotarul cu Transilvania și învinge oastea lui Andrei Bathory la Șelimbăr, lângă Sibiu, înlăturându-l pe acesta de la
tron. La 1 noiembrie 1599 își face intrarea triumfală în Alba Iulia, primind cheile fortăreței de la episcopul Demetrius Napragy.

După înscăunarea pe tronul transilvănean, Mihai Viteazul trece în Moldova unde, la 27 mai, îl învinge pe Ieremia Movilă, lângă Bacău, gonindu-l de pe tron și realizând, astfel, multvisata unire a tuturor românilor. Visul nu avea să dureze mult, imperialii văzându-și zădărnicite planurile de dominație asupra Transilvaniei. Pe plan intern, Mihai Viteazul se confruntă cu nesupunerea nobililor maghiari din Transilvania, care nu acceptau măsurile impuse de noul domn. La 18 septembrie 1600, Mihai Viteazul pierde bătălia asupra acestora la Mirăslău, pierzând Transilvania. Moldova va reintra în posesia
Movileștilor, aserviți Poloniei. În octombrie, la Bucov, în Prahova, de unde pornise ofensiva spre unire, Mihai este înfrânt de polonezi, fiind nevoit să se retragă către Slatina. La 25 noiembrie 1600 are loc o nouă confruntare cu armata poloneză, lângă Curtea de Argeș, în urma căreia Mihai Viteazul pierde și Țara Românească. Mihai îi cere sprijin împăratul Rudolf, în virtutea tratatului semnat la 11 februarie,
iar acesta mediază o așa-zisă împăcare cu generalul Basta în mai 1601. Rudolf le încredințează celor doi misiunea de a elibera Transilvania de sub domnia lui Sigismund, revenit pe tron. În fruntea unei armate de mercenari, Mihai Viteazul obține, la 3 august, o strălucită victorie la Guruslău. Generalul Basta aplică însă, la 19 august, planul secret al împăratului, ordonând asasinarea principelui valah. Capul  domnitorului, luat pe ascuns de către unui din căpitanii săi, este înmormântat la Mânăstirea Dealu, lângă Târgoviște.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com