Ploieştenii pot scăpa de aparatele vechi şi defecte


Ploieştenii au ocazia să scape de echipamentele electrice și electronice vechi, participând la o campanie organizată în perioada 13-20 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice.

Scopul evenimentului este de a crește nivelul de conștientizare privind importanța colectării deșeurilor electrice și de a încuraja populația să facă acest gest responsabil. Astfel, municipalitatea face apel la ploieşteni pentru a aduna aparatele electrice defecte sau pe care nu le mai folosesc, dar sunt depozitate în casă, şi să le aducă la unul dintre punctele de colectare provizorii ce vor fi disponibile pe 13 octombrie, între orele 9.00-17.00, în următoarele locuri: în faţa Halelor Centrale, Zona Lămâiţa – în staţia de autobuz, Blocul 39, Bd. Republicii – în faţa centrului comercial Mega Image.

În situaţia în care aparatele sunt prea grele, se poate asigura preluarea gratuită a acestora de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție, apelând gratuit la TelVerde 0800 444 800, număr disponibil zilnic între orele 9.00-17.00.

Organizatorii campaniei au anunţat că participanţii la această acțiune de colectare au șansa să câștige unul dintre premiile oferite prin tragere la sorți: două frigidere, 4 aspiratoare, trei cuptoare cu microunde, trei mixere, trei mașini de călcat și trei cafetiere. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc pe 22 octombrie, la ora 10.30, în incinta Galeriilor Comerciale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *