SLOBOZIA – ORASUL LIBER, NASCUT LA CONFLUENTA UNOR MARI DRUMURI COMERCIALE


Istoria locurilor pe care astăzi se ridică Slobozia duce, aşa cum relevă cercetările arheologice, prin anul 300 î.Hr., în perioada neolitică. Mai târziu, romanii au construit aici o cetate, numită Netindava. Târgul Sloboziei s-a ridicat, din raţiuni comerciale, pe locul satului Vaideei, aşezare afectată de război şi rămasă pustie aproape 20 de ani. Hrisovul cu prima atestare a localităţii, din anul 1614, îi aparţine domnitorului Radu Mihnea: „Am dat domnia mea și slobozie pentru trei ani, care va vrea să vină să trăiască în această siliște (Slobozia lui Ianache)”.


Aşezarea localităţii în centrul Bărăganului n-a fost întâmplătoare. Acest loc de pe malurile Ialomiţei se afla la întretăierea a două mari drumuri comerciale, cel ce venea din Europa centrală şi se îndrepta spre Constanţa, port de ieşire la mare şi care trecea prin vămile din Braşov, Bucureşti şi Oraşul de Floci, şi drumul ce venea din Orientul Apropiat prin Constantinopole şi străbătra Ţara Românească prin Silistra, Călăraşi, Oraşul de Floci, Brăila şi Galaţi. Prin “slobozia” primită, termen care dă şi denumirea localităţii, noul târg era practic un teritoriu liber, scutit de anumite obligaţii fiscale, scutire ce va fi data localităţii şi de către alţi domni, ca Leon Tomşa (1639), Matei basarab (1635 şi 1636), Grigore Ghica (1672), Şerban Cantacuzino (1679 şi 1682) sau ConstantinBrâncoveanu (1688).
Dezvoltarea agriculturii, din secolul al XVIII-lea, la nivelul judeţului Ialomiţa, aduce prosperitate şi Sloboziei, care devine un important centru de desfacere a produselor cerealiere, dar şi a animalelor. Negoţul înfloreşte, la fel şi atelierele meşteşugăreşti, sau micile făbricuţe unde se produceau mezeluri, dulciuri etc. Dezvoltarea localităţii la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX şi apariţia unor instituţii cum ar fi: spitalul comunal (1896-1897), oficiul telegrafic (1872), secția de jandarmi (1895), Ocolul Silvic (1898), precum şi construirea a numeroase case de cărămidă, prăvălii, hoteluri, școli, farmacii, şi chiar a unui cinematograf, i-a determinat pe mai-marii comunei Slobozia să ceară, în luna martie 1909, trecerea
acesteia la rangul de comună urbană, solicitând, în acelaşi timp, Ministerului Lucrărilor Publice, construirea unui pod de fier peste râul Ialomiţa., După o serie de dispute, Legea a trecut de cele două Camere ale Parlamentului şi a fost promulgată de Regele Carol I, la 12 mai 1912, în Castelul Peleș din Sinaia și publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 28 din 19 mai 1912.

Statisticile consemnează că la acea data, Slobozia avea 4.851 locuitori și o suprafață de 266 ha. Primul primar al comunei urbane Slobozia a fost Ion Constantinescu, care se afla deja de doi ani la conducerea localităţii. Cele două războaie mondiale au adus distrugeri şi au afectat în mod semnificativ traiul locuitorilor din Slobozia. Apogeul a fost atins cu prilejul luptelor din august 1944, când practice a existat intenţia armatelor germane de a distruge complet oraşul. Slobozia devine una din cele 192 de reşedinţe de raion din România, în urma noii împărţiri administrative pe model sovietic survenită în anul 1950.
Perioada comunistă schilodeşte oraşul, care trebuie să renunţe la valorile arhitectonice vechi pentru a face loc dezvoltării tehnico-edilitare. Slobozia cunoaşte, însă, o nouă perioadă de dezvoltare după evenimentele din decembrie 1989.
În prezent, Slobozia este municipiul de reședință al județului Ialomița şi este format din localitățile componente Bora, Slobozia și Slobozia Nouă.