TIMISUL NOBILIAR – FAMILIA NAKO – Castelul Nako


Clasa nobiliară din arealul Banatului românesc își reliefează cu adevărat dimensiunea abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când puterea economică și politică se află în mâna Casei de Habsburg. Înnobilați mai ales pentru merite militare, noii reprezentanți ai acestei elite primesc titluri și pământuri. O altă categorie a nobililor vremii sunt descendenții vechilor familii cu sânge albastru, iar alții sunt, pur și simplu, cei proaspăt îmbogățiți prin diferite mijloace.

Este o perioadă de înflorire atât pentru clasa nobiliară, cât și pentru societate în general, deoarece purtătorii acestor titluri, în cea mai mare parte oameni de cultură, cu educație aleasă, își pun amprenta în procesul de dezvoltare.

Familia Nakó

Provenind din Macedonia și având origini macedo-române, familia Nakó (echivalentul maghiarizat al numelui românesc Nacu) a luat drumul Vienei, unde a practicat comerțul cu vite, pentru ca apoi să se stabilească în Ungaria.

Frații Kristóf și Cyrill au cumpărat, în anul 1782, domeniul de la Sânicolaul Mare, din Timiș. Doi ani mai târziu, Kristóf era înobilat de către împăratul Iosif al II-lea, primind rangul de nemeș. Fiul său, Alexandru, primește titlul de conte în anul 1813.

Negustori de vite intrați în rândul nobilimii, membrii familiei Nacu rămân păstrători ai tradițiilor și credinței strămoșești, fiind în același timp și ocrotitori ai țăranilor de pe domeniile pe care le stăpânesc. După trecerea la catolicism a contelui Alexandru, familia se maghiarizează, iar numele se transformă în Nakó.

Familia Nakó se îngrijește astfel de binele comunității, ridicând în Sânicolaul Mare mai multe edificii, printre care prima școală de agricultură din țară, în anul 1799, biserica romano-catolică, a cărei construcție a fost finalizată în anul 1824 sau spitalul orășenesc, ridicat în anul 1883.

Castelul Nakó

În anul 1864 se înălța, în centrul localității Sânicolaul Mare, una dintre cele mai spectaculoase reședințe nobiliare ale vremii, nu atât pentru arhitectura sa, de altfel deosebită, în stil eclectic cu elemente neoclasice, cât pentru comorile adăpostite în interiorul zidurilor. Conacul familiei Nakó avea 99 de încăperi în care erau păstrate colecții deosebite aduse din Africa, din Țările de Jos sau Veneția, poețelanuri japoneze sau picturi celebre, precum și un important fond de carte, cuprinzând peste 5000 de volume.

De numele contelui Nakó se leagă și povestea unei comori, ajunsă în final la Muzeul Imperial din Viena. Această comoară, care a aparținut, se pare, lui Ahtum, voievod al Banatului, și care care era compusă din 23 de vase de aur, a fost descoperită de un țăran sârb, în timp ce săpa o groapă în grădină. Țăranul i-ar fi dat comoara găsită contelui Nakó, iar acesta l-ar fi răsplătit cu 64 de iugăre de pământ și cu patru boi.

Venirea comunismului a însemnat declinul și pentru familia Nakó. Toate comorile din castel au dispărut după anul 1919.

Pe rând, impunătoarea reședință s-a transformat în anul 1941 în sediu legionar, apoi în cazarmă și depozit de armament.

Frumoasele încăperi au fost modificate în stil proletar, întregul edificiu fiind astfel schilodit. Opera de degradare fizică și morală a continuat, prin funcționarea aici, între anii 1949 și 1951, a unei școli de tractoriști, căreia i-a urmat o școală agricolă. Clădirea a continuat să fie, pe rând, sediul unui muzeu și a Casei Pionierilor.

Perioada post-comunistă nu a adus vremuri mai bune. Edificiul a fost în continuare batjocorit, adăpostind o discotecă, un club de calculatoare și o sală de forță.

În momentul de față, Castelul Nakó a fost declarat monument, în interiorul său fiind adăpostite Casa de Cultură și Muzeul orașului Sânicolaul Mare.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com